La data de 02 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism, care se deplasa pe raza mun. Iași, întrucât nu a oprit la culoarea roșie a semaforului electric.


Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 52 de ani, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere reținut.


În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă. De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, pentru neoprirea la culoarea roșie a semaforului electric.