Ieri dimineaţă, 19 octombrie, poliţişti, mascaţi de la Serviciul de Acţiuni Speciale şi alte forţe de intervenţie ale MAI, împreună cu un procuror, au efectuat percheziţii în mai multe locaţii din oraşul Târgu Neamţ. In presa nemţeană apăruse o ipoteză cum ca că fi vorba despre infracţiuni care s-au petrecut acum mai mulţi ani despre care s-a aflat abia acum şi că sunt căutate resturi umane.

Procurorului Marius Emil Ianuş, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, a declarat că: “Percheziţiile de ieri au avut loc pe raza oraşului Târgu Neamţ. Au fost descoperite fragmente umane. Se fac cercetări de amploare în continuare. Nu s-a făcut nicio arestare până în acest moment“.

Săpăturile au fost făcute ieri cu ajutorul unui buldoexcavator și continuă și astăzi. Surse apropiate anchetei spun că presupusele fragmente umane ar aparține unui copil, dar ancheta este în plină desfășurare și nu sunt informatii clare in acest moment.

La adresa respectivă ar locui un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani,  iar despre acesta au apărut deja tot felul de ”legende”, că ar mai fost în atenția Poliției acum mulți ani, tot în legătură cu o presupusă dispariție de persoane.

sursa: mesagerulneamt.ro