Secretarul de stat Raed Arafat spune că nu exclude posibilitatea ca masca de protecție să redevină obligatorie chiar și in spațiile publice deschise, având in vedere că rata de infectare este intr-o continuă creștere.

„La acest moment nu s-a discutat, nimeni nu poate să excludă dacă ajungem la rata de infectare foarte mare, acum suntem la doi și ceva la sută. Dacă vedem că este o creștere semnificativă care arată că există foarte mulți infectați printre noi este posibil să se ajungă la unele reguli privind purtarea măștii, unele măcar în spațiile aglomerate, chiar dacă ești în spațiul public deschis, să fie purtată masca. Asta nu pot să o exclud, depinde de evoluție”, a transmis Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat ca nu va mai fi nevoie sa intre in dezbatere restricțiile care se impun, acestea urmând a fi implementate automat pe masură ce rata de infectare va crește:

“Sistemul restricțiilor încă există, este în legislație, nu a fost anulat. În momentul în care cresc incidențele se vor aplica regulile care sunt acum în hotărârea de guvern pe incidențe. Sunt măsuri care automat se iau, nici nu trebuie să mai revină la noi”, a spus Raed Arafat.