O gravidă de 37 de ani,din Iași cântărește 220 de kilograme și se pregătește să nască la Spitalul Clinic de Obstretică și Ginecologie „Cuza Vodă” . Este o adevărată provocare pentru întreaga echipă medicală a maternității. Gravida este internată de pe data de 23 august 2021 iar medicii ieșeni recunosc că acest caz este o premieră și pentru ei. In acest caz s-a format o echipă de 3 medici, chirurgi și anesteziști iar femeia este permanent monitorizată 24 din 24.

„Avem parte de o premieră la Spitalul Clinic de Obstretică și Ginecologie «Cuza Vodă». Este vorba despre o pacientă de 37 de ani, internată la noi, care urmează să nască. Premiera este că această femeie este cea mai mare gravidă pe care am avut-o. Cred că este o premieră atât în Moldova, cât și în țară. Aceasta cântărește aproximativ 220 de kilograme și este o provocare pentru întreaga echipă de medici a spitalului nostru.

Tânăra mamă este din județul Iași, este internată la noi de luni, 23 august 2021, și este sub supravegherea medicilor. O echipă de trei medici specialiști o monitorizează 24 de ore din 24. Nu va fi o intervenție simplă, însă specialiștii noștri sunt pregătiți, iar când vor considera că totul este bine, vor demara operația de cezariană”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Obstretică și Ginecologie „Cuza Vodă”, Iași, Robert Dâncă.

Pacienta a uimit toți medicii și mai are acasă încă patru copii, toți au fost născuți natural. De data aceasta insă, are nevoie de intervenție chirurgicală pentru a-l aduce pe lume pe cel de-al cincilea copil. Intervenția se anunță extrem de complicată, având în vedere greutatea foarte mare a gravidei, dar și a afecțiunilor de care suferă aceasta. Gravida suferă de diabet și hipertensiune arterial. Medicii s-au pregătit insă și spun ca va trece cu bine peste intervenția chirurgicală.