Ieri, un grav accident rutier a avut loc de la Tansa spre Schinetea, Vaslui în care au fost implicate 2 autovehicule și în urma căruia au rezultat 6 victime dintre care două încarcerate. De asemenea, au fost implicați și doi copii.

Cei doi copii, unul în vârstă de 4 ani a fost preluat de către echipajul de prim ajutor Negrești, iar celălalt de 8 ani semiconstient a fost preluat de către SAJ Vaslui, Substația Negrești. Cei doi copii au fost transportați la Spitalul de Copii din Iași.

Potrivit Alinei Belu, managerul Spitalului de Copii “Sf. Maria”, unul dintre micuți, în vârstă de 8 ani a fost adus în unitatea medicală cu politraumă, se află intubat și ventilat mecanic iar prognosticul este rezervat.

Cel de-al doilea copil, în vârstă de 4 ani prezintă traumatism cranio-cerebral și este stabil hemodinamic momentan.