Două cazuri grave de hipertermie au ajuns azi noapte la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași. Din păcate, in ciuda eforturilor depuse de catre medici, un pacient nu a mai putut fi salvat.
“Primul pacient, cu o temperatură de 43,3 grade a decedat în ciuda eforturilor de răcire și terapiei în UPU. Pacientul a fost adus din Prigoreni. Cel de al doilea caz, un bărbat de 74 ani, a fost adus din Lețcani”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Ambii bărbăți au muncit pe afară in cursul zilei de ieri. Bărbatul in vârstă de 32 de ani nu consumase alcool și a fost găsit de pe o bancă, afară.
Cel de al doilea, bărbatul de 74 de ani, fost găsit căzut in casă cu o temperatură de 41,9 grade Celsius și o alcoolemie de 0,5. A fost diagnosticat și cu hemoragie subarahnoidiană, fiind dirijat ulterior către Spitalul de Neurochirurgie.
Ambii au ajuns la spital în comă, fiind intubați în prespital.