Primaria Iasi lanseaza o noutate: vrea sa introduca circulatia cu trotinetele electrice in municipiu.

Un nou proiect al Consiliului Local Iasi intra in dezbatere publica prin care se propune semnarea unui acord de cooperare intre Municipiul Iasi si un operator care va fi desemnat ulterior in vederea implementarii serviciilor de inchiriere a trotinetelor electrice in Municipiul Iasi, pe domeniul public, prin intermediul unei platforme online, in regim self-service.

Nici de data asta cetatenii municipiului nu par multumiti, in comentariile de la postarea initiala autoritatile locale fiind acuzate de dezinformare: “

“In zona Bucium-Barnova-Visan nu exista piste ciclabile … avand in vedere ca zona Bucium nu a interesat/nu intereseaza autoritatile locale posibil de aici si eroarea de pozitionare geografica a zonei Bucium in zona de “Est”. In realitate zona Bucium se afla de secole in zona de sud a municipiului Iasi” subliniaza unul dintre internauti.

De asemenea, ingrijorarea iesenilor se raporteaza si la lipsa cunostintelor de legislatie: “se vor arunca in trafic nestiind o boaba de legislatie sau le vor folosi pe trecerile de pietoni. Si uite asa, ideea asta o sa duca la pierderea de vieți omenesti”.

In proiect sunt prezentate 2 axe principale de dezvoltare a acestui tip de transport:

    Axa Nord-Sud:

– Rond Copou (Agronomie)

– intrare in Parcul Expozitiei

– proximitatea Gradinii Copou

– Universitatea „Al .I. Cuza”

– Piata M.Eminescu (zona Casei Studentilor)

– Piata UMF (Bd. Independentei)

– Str. A. Panu (posibil Piata Palatului Culturii)

– Parcul Podu Ros

– Sos. Nicolina (din Podu Ros pana la Rond Tehnopolis/CUG 2) sau

Zona Galata spre Miroslava

Axa Vest-Est:

– Capat Pacurari/Dacia

– Zona Garii Centrale/Str. si Șos. Pacurari

– Zona Podul de PiatraZona Podu Ros

– Zona Socola/ T. Vladimirescu (complex studentesc, camine, Univ. Tehnica)

– Zona Bucium – Barnova – Visan

– Zona Tatarasi – Doi Baieti

Odata cu implementarea Acordului privind derularea proiectului-pilot de micromobilitate la Iasi prin operarea flotei de trotinete electrice, Iasul s-ar alinia cu celelalte municipii care au adoptat deja acest tip de transport: Bucuresti, Constanta, Sibiu.

Proiectul poate fi consultat aici: http://www.primaria-iasi.ro/…/1627374874-Proiect_HCL….