Autoritatile locale iesene vor organiza în luna octombrie a acestui an cea de-a XXXI–a ediție a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iașului. Un proiect de hotărâre care vizează calendarul evenimentelor programate și bugetul alocat acestora va fi supus aprobării în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de miercuri, 28 septembrie.

Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie va fi completată de o serie de manifestări cu caracter laic (conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.

În acest sens Primăria Municipiului Iași va asigura transmiterea televizată a evenimentului religios și va organiza evenimentele caritabile devenite tradiționale, precum Ceaiul Pelerinilor și Masa Pelerinilor. Municipalitatea va organiza o serie de manifestări comerciale, cum ar fi Târgul de Toamnă, Sărbătoarea Vinului și Parcul de Distracții, în urma cărora sunt estimate a fi realizate venituri de circa 1.500.000 de lei.

În data de 15 octombrie în Piața Palatului Culturii va fi organizat un concert de muzică populară românească intitulat „Iașul în sărbătoare”, urmat de spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100”, dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria a României.

Cu această ocazie, municipalitatea va lansa și introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Regii României Mari”. În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc vizionarea filmului documentar „Regele Mihai: drumul către casă”, realizat de producătorul american John Florescu.

De asemenea, în cursul serii de 15 octombrie va fi organizat și tradiționalul concert, urmat de focuri de artificii.

Alte evenimente programate în cadrul Sărbătorilor Iașului sunt lansarea cărții „Cvartetul Voces – Destinul excelenței”, apărute la Editura Junimea, „Întâlnirea alianței de universități europene EC2U”, competiția „Integrare europeană prin sport”, Conferința „Cybershare – provocări în domeniul securității energetice”, Festivalul Muzicii Românești etc.

Bugetul propus pentru desfășurarea evenimentelor publice organizate cu ocazia Sărbătorilor Iașului este de 1.198.000 de lei.