Având în vedere informațiile din spațiul public cu privire la demolarea Hanului Trei Sarmale, prefectul Bogdan Cojocaru a dispus realizarea unor verificări ample de către mai multe instituții deconcentrate.

”Am discutat deja cu reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Iași, ai Agenției pentru Protecția Mediului Iași și ai Gărzii de Mediu Iași. Instituțiile deconcentrate vor verifica și vor stabili dacă au fost respectate toate prevederile legale, precum și dacă se impune luarea unor măsuri în privința lucrărilor de la Hanul Trei Sarmale. Haosul din zona de urbanism din municipiul Iași trebuie să înceteze. Toată lumea trebuie să respecte legea”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Sursa foto: Florin Vornicu