Poliţiştii ieşeni caută un bărbat de 54 de ani care a plecat voluntar dintr-o unitate medicală şi nu a revenit la domiciliu. Persoanele care deţin informaţii care să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.

La data de 14 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 12 decembrie a.c., TCACENCO PAVEL, în vârstă de 54 de ani a plecat voluntar dintr-o unitate medicală, din municipiul Iaşi şi nu a revenit la domiciliul său, din municipiul Iaşi.

Semnalmentele bărbatului: înălţime 1,70 m, 55 de kilograme, păr grizonat scurt, ochi căprui.

La data plecării, acesta era îmbrăcat cu geacă de culoare verde, bluză sport albastră şi pantaloni negri.

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.