În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie a.c., polițiștii ieșeni au continuat acțiunile informativ-preventive, în contextul pandemiei de COVID 19, în scopul informării și verificării operatorilor economici și a cetățenilor cu privire la respectarea prevederilor legislative.


În cadrul acțiunilor din aceste zile, poliţiştii au verificat 81 de societăţi comerciale şi 1.555 de obiective şi locaţii de interes, fiind verificate/legitimate 5.466 de persoane.

Au fost depistate 276 de persoane care nu respectau legislaţia în vigoare, în context Covid-19, dintre care 232 nu respectau măsurile privind protecţia individuală, 43 nu respectau interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie, iar una nu respecta măsura de carantină.


Poliţiştii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a informa cetățenii despre măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2 și pentru a verifica modul în care acestea sunt respectate.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.