Iarna nu-i ca vara…iar șoferii ieșeni s-au convins de acest lucru pe propria piele, seara trecută. Străzile municipiului s-au transformat într-un imens patinoar, fapt care a determinat mai multe evenimente neplăcute în trafic. Atmosfera umedă, precipitațiile mixte-chiar dacă în cantitate mică, dar și faptul că cineva…nu dăm nume…s-a gândit că e bine ca în urmă cu două zile să spele carosabilul cu apă și spumă, toate acestea au format o mâzgă ce a înghețat după orele 19, punând la grea încercare nervii și buzunarele șoferilor care au fost nevoiți să scoată câteva sute de lei “de căciulă” pentru a plăti platformele să ridice autoturismele avariate.

Și cum românul e maestru în a profita de orice situație, firmele de tractări au “rupt” cu transportul, jecmănind fără milă pe ghinioniștii care au reușit să își strice mașinile prin borduri, parapeți și stâlpi.

Spre exemplu, un ieșean care a alunecat și a luat în plin o bordură din zona pasajului Octav Băncilă a plătit nu mai puțin de 200 RON pentru ca o platformă să îi transporte autoturismul până în zona Kaufland Păcurari. Omul va trebui să bage din nou mâna adânc în buzunar căci reparațiile nu sunt deloc de neglijat.

“Am alunecat pe gheață în curbă și am dat-o de bordură. Janta, cauciuc și braț deocamdată. Să văd ce zice luni mecanicul… Am dat 200 de lei la o platformă. Atât a cerut, atât am dat, nu aveam ce sa fac, românul la greu te jupoaie!” a spus păgubitul.

Reporterii noștri au sunat, din pură curiozitate, la câteva firme de tractări auto și ne-am lămurit imediat că omul a avut dreptate, între 200 și 300 de lei este tariful practicat pentru a transporta un autoturism cu probleme dintr-o parte în alta a orașului, drumul fiind nu mai lung de 1000, poate 1500 de metri maxim iar timpul de muncă nu depășește 1 oră. Așa afaceri să tot faci!

Acestea fiind spuse…iarna iar a luat prin surprindere autoritățile.

Și chiar aveam speranțe pentru anul acesta…

Later edit:

In noaptea trecută (3 spre 4 Decembrie), intre orele 20-08, la comandamentul de deszăpezire s-a acționat cu:
Auto=2
Sărărite=11
Buldo=1
Muncitori=21
Supracontrol=1
Dispecer=1
S-au folosit 26 tone de clorura de sodiu tratată cu inhibitor pe anumite trasee, unde intervenția a fost necesară.

By admin