Este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de Sus.
La fața locului au fost mobilizate următoarele forțe:
– trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic
– o autospecială de descarcerare
– o autospecială de transport personal și victime multiple
– o autospecială de stingere
– 6 ambulanțe SAJ dintre care una cu medic
De asemenea la fața locului a fost alertat elicopterul SMURD.
În accident sunt implicate un autocar ( în care ar fi 57 de persoane) și un autocamion.
Din primele informații șoferul autocarului a rămas încarcerat, iar echipajele operative au acționat pentru extragerea persoanei.
Acesta este inconștient și a fost preluat de medicii prezenți la fața locului.
Cele 56 de persoane din autocar au fost evacuate, nu mai sunt alte persoane încarcerate.
Din totalul celor 57 de persoane implicate în accidentul rutier, 3 sunt transportate la spital.
Șoferul autocarului a fost extras de către echipajele de descarcerare și predat echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă pentru a fi transportat la UPU Sibiu.
Alte două persoane au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la UPU Sibiu.
Ceilalți 53 de ocupanți din autocar sunt transportați la o sală de sport din localitate, urmând a fi preluați de un alt mijloc de transport.
Șoferul autocamionului a fost evaluat medical, acesta a refuzat transportul la spital.