Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit o armă neletală şi un încărcător cu cartușe cu bilă de cauciuc, într-un autoturism condus de un cetățean român.

​​În data de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 07.20, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, un cetățean român, în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în cotiera dintre scaunele din față ale autoturismului, o armă neletală de 9 mm, din categoria celor supuse autorizării și un încărcător cu 6 cartușe cu bilă de cauciuc, calibrul 9 mm.
În legătura cu cele constatate, bărbatul a declarat că nu a știut despre prevederile legale privind regimul armelor și munițiilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor șicontrabandă calificată.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate către Serviciul Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Galați.

By admin