In perioada următoare, autoritățile vor efectua o serie de controale amănunțite în zonele aglomerate din județul Iași fiind vizate: piețele agroalimentare, târgurile, oboarele, supermarketurile. Nu scapă de controale nici organizatorii de spectacole, concerte, evenimente publice şi private.
Scopul acestui demers este de a verifica respectarea legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul unei creșteri a numărului de cazuri de persoane infectate.
Prefectul Marian Grigoraș a declarat că autoritățile ieșene sunt in alertă:
“Datele publice arată că numărul de cazuri cu infecții COVID-19 este în creștere și acesta este un semn că trebuie să rămânem în alertă cu privire la măsurile anti-pandemie.Intre aceste măsuri se află cele care privesc respectarea normelor sanitare și a prevederilor legale în cazul evenimentelor care presupun aglomerări umane, evenimente publice sau private – este vorba despre cazurile în care oamenii interacționează mult mai mult, situații care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2. Pentru a reduce aceste riscuri, avem nevoie să respectăm măsurile sanitare preventive”, declara prefectul.
Verificările vor fi efectuate de către reprezentanți de la:
-Inspectoratul Județean de Poliție Iași;
-Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași;
-Direcția de Sănătate Publică Iași.
sursa: TeleM