Plenul Consiliului Județean, reunit, astăzi, în ședință ordinară, a votat documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru „Construirea şi dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iaşi”. Viitoarea unitate medicală va avea 350 paturi, din care 320 de paturi pentru spitalizare continuă, 10 paturi spitalizare de zi şi 20 de paturi pentru Terapie Intensivă. Conform scenariului recomandat de proiectant, valoarea totală a investiției este de 878.864.533,49 lei, cu TVA.

Consilierii au votat și Strategia de dezvoltare a județului Iași pentru perioada 2021-2027. Obiectivul general al acestui document programatic este accelerarea dezvoltării economice a judeţului Iaşi, urmărind asigurarea unor condiţii mai bune la nivelul economiei locale, al pieţei forţei de muncă locale şi la nivelul cetăţenilor, prin îmbunătăţirea numărului şi calităţii locurilor de muncă şi a oportunităţilor de afaceri, prin dezvoltarea inovatoare a avantajelor sale competitive industriale şi logistice şi prin exploatarea durabilă a patrimoniului cultural şi natural, concomitent cu îmbunătăţirea serviciilor publice.

Tot astăzi s-au aprobat indicatorii tehnico-economici din cadrul Studiului de Fezabilitate pentru înfiintarea Centurii uşoare de ocolire a Municipiului Iaşi. Prin acest proiect se vor moderniza 73,081 km de drumuri judeţene şi conectarea a șapte unităţi administrativ teritoriale urbane si rurale la reţeaua TEN-T.

“Încheiem un an în care s-a lucrat contracronometru pentru implementarea proiectelor de importanță majoră pentru județul nostru. Extinderea Aeroportului Iași, depunerea proiectului pentru construirea IRMC, aprobarea indicatorilor pentru Spitalul de Boli Respiratorii, lucrările la Spitalul de Copii, Axa Iași – Suceava și celelalte obiective de investiții au urmat un ritm rapid. Bineînțeles, toate acestea s-au făcut cu sprijinul colegilor din executiv, al tuturor angajaților din Consiliul Județean și deconcentrate, dar și al legislativului, alături de care am aprobat în 2022 peste 500 de proiecte de hotărâre. Anul care vine îmi doresc să ne găsească uniți și înțelepți pentru a putea să luăm decizii bune pentru comunitatea noastră. Am spus de nenumărate ori, o echipă poate face mult mai mult decât un singur om, iar dacă ne dorim un județ prosper avem obligația de a conlucra pentru a susține marile proiecte ale Iașului. Mulțumesc tuturor celor alături de care am pus bazele acestor proiecte și celor cu care lucrăm la implementarea lor. Din fericire pentru Iași, sunt foarte mulți oameni de bună-credință, de la colegii mei, la partenerii externi, cu care colaborăm foarte bine pentru dezvoltarea județului. Cel mai important, mulțumesc și ieșenilor care ne motivează să aducem Iașul la un nivel cât mai înalt în ceea ce privește calitatea vieții în județ’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Proiectele aprobate în ultima ședința ordinară din acest an a Consiliului Județean Iași pot fi consultate accesând linkul:

https://www.icc.ro/ro/sedinte/2022/ordine-de-zi-sedintei-ordinare-consiliului-judetean-iasi-din-21-12-2022

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *