Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit un permis de conducere, similar celor eliberate de către autorităţile din Polonia, document fals prezentat la control de un cetățean sirian refugiat în Norvegia.
În data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Norvegia, un cetăţean din Siria, beneficiar al statutului de refugiat în Norvegia, în vârstă de 41 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals, iar bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că s-a deplasat în Polonia pentru a participa la un curs de asistent medical și în timp ce era pe teritoriul acestui stat i s-a părut oportun să urmeze și cursurile unei școli de șoferi, plătind suma de 1500 de euro. Acesta a mai adăugat că nu are cunoștință că documentul ar fi fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.