Doi polițiști locali, Ștefan și Stelian din cadrul Serviciului Siguranța Circulației efectuau serviciul de asigurare a ordinii și siguranței publice în cursul nopții de 11/12 iulie a.c. in zona Granit când, in jurul orei 00.20, au fost informați de un conducător auto că la mijlocul pasarelei Socola se afla o tânără care vrea să se arunce în gol.
S-au deplasat la fața locului și au identificat persoana în vârstă de 23 ani.

În urma interacțiunii cu aceasta, polițiștii au convins-o să renunțe la gestul său.

Persoana a fost condusă la o unitate medicală de specialitate pentru îngrijiri.

Probabil realizând că nu merita să recurgă la un asemenea gest, tânăra le-a mulțumit celor doi polițiști pentru că i-au salvat viața.