O profesoară din București, de la Colegiul Național de Muzică George Enescu, a reacționat după anunțul făcut miercuri, 20 octombrie, potrivit căruie de luni, 25 octombrie, toți elevii intră în vacanță.

Profesoara Ioana Turcu i se adresează ministrului Educației, într-o postare pe un site de socializare, pe care îl anunță că ea și elevii pe care îi pregătește refuză să intre în vacanță și vor continua să studieze online:

“Domnul Cîmpeanu ne trimite fortat in vacanță. Eu și elevii mei (am și elevi vaccinați) nu vom intra în vacanță. Nu plătesc copiii care vor să studieze (chiar și numai online) iresponsabilitatea autorităților care în vară ne anunțau cu surle și trâmbițe că am “învins” pandemia!

Nu plătesc acești copii toleranța pe care aceleași autorități au manifestat-o față de antivaxx.eri și față de televiziunile care i-au promovat. Nu plătesc elevii mei pentru greșelile unor nemernici care nu au avut alt interes decat scorul politic.

Elevii mei se pregătesc pentru concursuri internaționale, au nevoie de studiu continuu și voi continua să lucrez cu ei, indiferent de deciziile fără noimă care se iau acum, în ceasul al “optesprezecelea”!

Să mă sancționeze ministerul care nici programe școlare pentru disciplina mea de studiu nu a pus la dispoziție, nu mai pomenesc resurse sau acces la resurse online (tot ce folosesc plătesc eu). Să mă sancționeze capetele luminate din minister și inspectorat, acei iluștri decidenți care nu leagă o propoziție coerentă și nu sunt în stare să aștearnă trei fraze fără greșeli.

M-am săturat de voi! Sunteți niște mizerabili!”, își încheie profesoara postarea.

sursa: ziare.com