O femeie din Bârlad, probabil grăbită să ajungă să prindă vreo ofertă a intrat cu autoturismul direct în… magazin. Din fericire, nici ea nici copilul care se afla cu ea în mașină nu au fost răniți, însă s-au ales cu o sperietură. Nu mai punem la socoteala pagubele materiale, autoturismul și vitrinele magazinului fiind serios avariate.

“Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu forțe și mijloace specifice pentru asigurare măsuri PSI ca urmare a producerii unui accident rutier în Zona Gării din municipiul Bârlad.
Pompierii militari ajunsi la locul accidentului au găsit un autoturism în care se aflau două persoane (între care și un copil cu dizabilități) ce a intrat în magazinul “Mireasa”.
Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.