Noua Unitate de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iași va fi gata la sfârșitului acestui an, a anunțat biong. Alina Belu, managerul unității medicale.
Potrivit estimărilor, adresabilitatea către UPU din cadrul Spitalului de Copii este de aproximativ 175 de mici pacienți zilnic, astfel încât nevoia de paturi este una mare, comparând cu anii trecuți.
“Probabil că reabilitarea spitalului va fi finalizată începând cu luna mai, atunci când sperăm să fie realizată 100%, iar extinderea UPU sperăm să fie finalizată la sfârșitul acestui an, undeva în noiembrie-decembrie. Unitatea de Primiri Urgențe va trece de la 5 paturi, câte erau în anii 2000, la 35 de paturi, conform adresabilității actuale”.
Media anuală de pacienți care se adresează Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Copii este de 150 in 24 de ore.