UniCredit Leasing și UniCredit Leasing Fleet Management devin parteneri principali ai Casei Ronald McDonald Iași, construită în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. Companiile s-au alăturat proiectului în 2020, în calitate de sponsor. Casa Ronald McDonald Iași va deservi, începând cu această lună, întreaga zonă de Nord-Est a țării, oferind sprijin familiilor care vin la spital cu copiii pentru tratamente de lungă durată.

Anual, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași ajung peste 50.000 de copii din întreaga regiune a Moldovei cu diferite afecțiuni ce implică internări cu durate diferite. Casa Ronald McDonald va găzdui anual peste 1.000 de părinți și copii, iar pe durata șederii, familiile vor beneficia de toate condițiile unei case departe de casă, la doi pași de patul de spital al copilului. Totodată, pentru următorii cinci ani, cele două companii devin custodele camerei cu numărul 4 în cadrul programului „Adopt-a-Room”, program prin intermediul căruia vor sprijini toate familiile cazate în această cameră.

CEO UniCredit, Daniela Bodîrcă a declarat „Ne-am alăturat acestui proiect cu multă bucurie și entuziasm. Avem convingerea că proiectul pe care îl susținem va avea un impact semnificativ în comunitățile locale și regionale. Este foarte important că împărtășim aceleași valori și ne regăsim în misiunea Fundației pentru Copii Ronald McDonald și, împreună, contribuim la schimbarea în bine a vieților unor familii. Încurajăm comunitatea de afaceri să se alăture în dezvoltarea unor astfel de inițiative și proiecte.

Luna aceasta va avea loc inaugurarea Casei Ronald McDonald Iași și sunt bucuroasă să văd cum se dezvoltă atât proiectul, cât și comunitatea celor care ni se alătură în misiunea de a ține familiile împreună. Această Casă este un proiect de suflet care va aduce o schimbare majoră în viețile oamenilor din regiunea de Nord-Est. În centrul misiunii noastre se află copiii, accesul lor la servicii medicale de calitate și dreptul de a avea familia alături în orice moment. Invităm comunitatea de business locală și regională să ne însoțească în acest demers important.” a declarat Amalia Năstase, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

Casa Ronald McDonald Iași este al treilea proiect de acest tip al Fundației pentru Copii Ronald McDonald, alături de cele din București (2003) și Timișoara (2008). Casele Ronald McDonald sunt construite împreună cu Ronald McDonald House Charities Inc. și cu partenerul de misiune, McDonald’s. În 2021, Fundația Vodafone România s-a alăturat în calitate de Sponsor Fondator demersului de construire a Casei Ronald McDonald Iași. Alți parteneri ai proiectului: BorgWarner Inc., KET Construct, LEIER Brikston.

Despre UniCredit Leasing Corporation

UniCredit Leasing Corporation IFN SA face parte din grupul financiar UniCredit România, alături de UniCredit Bank şi UniCredit Consumer Financing, oferind beneficiarilor săi o gamă completă de produse şi servicii financiare și alte servicii auxiliare. UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. și UniCredit Leasing Fleet Management S.R.L. furnizează produse de leasing financiar şi produse de leasing operaţional. Pe lângă serviciile aferente acestor domenii majore ale industriei leasingului, compania de brokeraj UniCredit Insurance Broker S.R.L. deservește zona de servicii de intermediere în asigurări.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

De 24 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald dezvoltă proiecte și programe care îmbunătățesc calitatea vieții și sănătatea copiilor din toată țara. Prin Casele Ronald McDonald de la București și Timișoara, dar și prin noile proiecte de Casă de la Iași și București, Fundația susține continuu familiile cu copii care au nevoie de spitalizare pe o perioadă îndelungată, prin asigurarea de cazare gratuită și servicii suport. De asemenea, anual, spitale de copii și secții de pediatrie din toată țara primesc sprijinul Fundației sub forma dotărilor cu echipamente, aparatură și consumabile, necesare acordării actului medical în condiții optime.

Începând cu anul 2017, Fundația este coordonată de Consiliul Director, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Valentin Truță, General Counsel Hili Ventures

Dl. Martin Xuereb, Președinte Ronald McDonald House Charities Malta

www.rmhc.ro