“Am avut onoarea de a fi prefect al județului Iași pentru a doua oară, iar astăzi închei acest mandat, care a început în decembrie 2019.În toată această perioadă am gestionat unul dintre cele mai neașteptate evenimente istorice – pandemia COVID-19. Practic, după primele trei luni de mandat, am intrat direct în stare de urgență din cauza acestui virus. Prioritatea numărul unu a devenit atunci respectarea măsurilor preventive cu scopul de a nu bloca sistemul sanitar cu un număr mare de pacienți infectați.

Am colaborat foarte bine cu Direcția de Sănătate Publică, o instituție cu oameni profesioniști. Întotdeauna prompți și orientați spre soluții. Le mulțumesc pentru tot efortul depus. De asemenea, mulțumesc managerilor de spitale care au găsit mereu variante prin care să ajutăm pacienții și să nu ajungem în situații dramatice. Poate că sistemul sanitar nu este perfect, dar am văzut cum personalul medical se implică și își dorește să facă lucrurile ca la carte. Mulțumesc medicilor, celor care au comunicat și au explicat populației cât de periculos este acest virus, mulțumesc și celor care au lucrat până la epuizare ca să nu fim răpuși de pandemie. Tot corpul medical implicat merită toată considerația mea ca prefect, a noastră ca ieșeni. Am fost la fel de plăcut surprins să văd cât de bine se poate colabora cu instituțiile care au atribuții de asigurare și păstrare a ordinii publice – Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră.

Am lucrat strâns și fără vreun fel de sincope cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și cu Serviciul Județean de Ambulanță, instituții dominate de profesioniști și salvatori în momente grele.Le mulțumesc pentru deschidere și cooperare, pentru sprijin și implicare la fel cum mulțumesc tuturor serviciilor publice deconcentrate pentru excelenta colaborare.Din decembrie 2020 a început campania de vaccinare împotriva COVID-19, o altă situație în care am avut posibilitatea de a colabora cu multe instituții, cu DSP Iași în special și cu autoritățile locale. Am apreciat primarii care s-au implicat în această campanie de vaccinare cu resurse, eforturi instituționale sau măcar de comunicare.

Ca județ, nu suntem departe de 320.000 de persoane care s-au vaccinat cu schemă completă. Sunt convins că se poate și mai bine, dar trebuie remarcat că Iașul este pe primul loc, din regiunea Moldovei, la procentul de persoane vaccinate.

În plină pandemie, am gestionat fără incidente două runde de alegeri – alegerile locale și parlamentare – din 2020. Este o premieră, niciodată în România nu s-au mai organizat alegeri pe timp de pandemie și cu măsuri preventive stricte care au fost puse în aplicare și care, cel mai important, au fost eficiente și nu s-au înregistrat creșteri ale incidențelor în urma acestor runde legislative. În multe situații, sprijinul Consiliului Județean Iași și al Primăriei Municipiului Iași a fost decisiv. Le mulțumesc. Mulțumesc totodată Partidului Național Liberal pentru încrederea acordată!

Mi-ar plăcea să cred că am reușit ceea ce mi-am propus, și anume ca Instituția Prefectului – Județul Iași să fi fost în această perioadă un loc al colaborării și al sprijinului reciproc, un spațiu în care toate instituțiile pot să discute la aceeași masă, un model al deschiderii către soluții și, cred eu, al speranței că putem lua împreună deciziile cele mai bune, soluțiile cele mai eficiente. Totul pentru binele și siguranța ieșenilor.”

Marian Grigoraș rămâne in funcția de subprefect, in timp ce noul prefect al județului Iași este Bogdan Cojocaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.