Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit într-un ansamblu rutier condus de un vasluian, 44 de cutii cu produse farmaceutice, în valoare totală de 37.700 de lei.

În data de 26 martie a.c., în jurul orei 18.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a oprit pentru control, pe D.E. 583, pe raza localităţii Cotu Morii, un ansamblul rutier, format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui.

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în diferite compartimente ale ansamblului şapte pachete ce conţineau 44 de cutii cu produse farmaceutice.

Pentru marfa transportată, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care a fost condus în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni pentru cercetări.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor descoperite, în valoare totală de 37.700 de lei, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei.