Astăzi a fost prima zi în care a fost furnizată o masă caldă la școala din comuna Ciortești, Iași. Mâncarea este asigurată de către ADBOMA GRUP, una din cele 7 firme înscrise la licitație, firmă cu sediul social la Vaslui. Potrivit platformei de achiziții publice, firma va sigura “servicii de catering, respectiv pregătirea, prepararea și livrarea zilnică a mesei calde pentru elevii ȘCOLII GIMNAZIALE CIORTEȘTI, COMUNA CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI, iar valoarea estimată a contractului este de: 534.908.26 lei fără TVA”.

“Beneficiază de o masă caldă cei 230 de copii din învățământul preșcolar și primar dintr-un total de 450 de elevi iar suma alocată este suportată din bugetul local, sumă cu destinație specială primită de la Ministerul Educației pe baza documentelor justificative emise la final de lună în funcție de numărul de elevi prezenți zilnic, din care se scad zilele libere naționale. Noi ne dorim că toți elevii, deci și cei din ciclul gimnazial, să beneficieze de această masă caldă și facem demersuri în acest sens pentru că este greu pentru ei, având în vedere că sunt situații în care frații mai mici primesc masă caldă pentru că sunt la grădiniță sau în clasele 1-4 iar frații mai mari, din clasele 5-8 nu”, a declarat pentru 24iasi primarul comunei Ciortești, Alina Apostol.

Începând din luna septembrie a acestui an, școală din Ciortești a fost inclusă între cele 300 de unități de învățământ din localități prin care se asigură o masă preșcolarilor și școlarilor aflați în situații cu risc de abandon școlar.

Alina Apostol a mai precizat că cei mici au fost nerăbdători și au primit mâncarea la timp, caldă. Meniul pentru prima zi a constat în piept de pui cu cartofi și salată de sfeclă roșie însă acesta va fi diversificat de acum înainte.

By admin