Ziua Sfântului Nicolae nu este zi liberă națională însă multă lume nu a lucrat, având astfel timp să își rezolve diverse treburi administrative. Așa au procedat și cetățenii din comuna Mogoșești, profitănd că au timp liber pentru a ajunge la primărie știind că membrii administrației locale ar trebui să fie la muncă. Numai că, stupoare, majoritatea angajaților primăriei Mogoșești-în frunte cu primărița Rodica Popa-nu se aflau la birou, în timpul programului de lucru, dintr-o zi lucrătoare.

Se pare că este o practică des întâlnită în această comună că, în zilele de sărbătoare, cetățenii care au nevoie de diverse acte de la primărie, să “pupe ușa”, căci primărița, însoțită de alaiul de funcționari să fie la biserică. Pesemne că au multe de iertat, dacă petrec mai mult timp la biserica decât la muncă. Așa s-a întâmplat și astăzi, când toată “suflarea” din primărie se afla la biserică, cu excepția câtorva. Contactată de către reporterii 24iasi, primărița Rodica Popa a explicat, senină, ca întradevăr, sunt plecați la slujbă în timpul programului, dar că angajații renunță de bună voie la pauza de masă. Norocoși angajați, dacă au o pauză de masă de câteva ore, cât tine slujba…

“Câțiva dintre angajații primăriei, cetățeni și buni credincioși ai comunității noastre sunt prezenți la parohia “Sf. Nicolae” pentru a aprinde o lumânare în memoria celor plecați în lumea veșniciei și a se rugă pentru iertarea păcatelor fiecăruia. De fiecare dată mergem la Sfânta Biserica doar să aprindem o lumânare, iar timpul și-l sacrifica fiecare din timpul pauzei de masă” a spus Rodica Popa, în jurul orei 10:30, deci nici gând să fi fost în timpul pauzei de masă.

Am insistat, căci ni s-a transmis că mai multe persoane l-au căutat pe ing. Anton Vasile, de la Cadastru dar nici el nu a fost de găsit. Gurile “rele” spun că el e mereu prezent la biserică, indiferent că e vorba sau nu de o zi liberă legal. Rodica Popa i-a sărit imediat în apărare, era cu “treburi” pe teren.

“Domnul inginer Anton Vasile este plecat în teren la Schitul Hadimbului pentru a face o măsurătoare (coordonate cadastrale) pentru amplasarea unui bazin de apă din cadrul proiectului de aducțiune a apei, aflat în derulare în comunitatea noastră”, a spus primăriță. Dar stupoare, inginerul ar fi fost și el văzut la biserică în timpul programului de lucru și a dat fuga la primărie să rezolve actele cetățenilor când am început să punem întrebări, iar apoi a “întins-o” pe teren, ca să nu o pună pe Rodica Popa într-o situație și mai jenantă decât cea în care se află deja.

“Niciodată vreun angajat din cadrul primăriei nu a participat din timpul programului la Sfântă Slujba, fiecare a venit de bună voie sacrificându-și timpul pauzei de masă, nu mai mult de 30 -40 min. Suntem și vom fi în slujba cetățenilor pentru a soluționa cerințele acestora, iar ca primar doar alături de cetățeni am fost în majoritatea timpului avut dusponibil sau nu. Să ne dea Dumnezeu inima cea bună și mintea înțeleaptă! “, ne-a mai spus Rodica Popa.

La Primăria Mogoșești, la ora 15:20 era o liniște de mormânt, nici picior de funcționar nu se observa în zare.

Ce bine e să fii bugetar…

By admin