Mai multe echipaje de jandarmi ieșeni vor fi alături de cetățeni la manifestările și evenimente publice, care implică participarea unui public numeros.

Pentru acest ultim week-end din luna octombrie, jandarmii ieșeni se vor afla în misiune pentru siguranța participanților la mai multe manifestări sportive și religioase, ce vor avea loc în județul Iași.

Din punct de vedere al ordinii publice, vor fi luate măsuri pentru a se facilita derularea în cele mai bune condiții a manifestărilor, iar climatul să fie unul sigur pentru toți cetățenii.

În ziua de sâmbătă, jandarmii ieșeni vor asigura măsurile de ordine la două meciuri de fotbal, primul urmează a se disputa pe Stadionul Emil Alexandrescu între echipele Politehnica Iași –Csikszereda Miercurea Ciuc, iar al doilea la Baza Sportivă Uricani între echipele Știința Miroslava – Bucovina Rădăuți.

La acest sfârșit de săptămână jandarmii ieșeni vor fi alături de persoanele care vor participa la sfințirea Bisericii Sfântul Nicolae din localitatea Popricani, în ziua de sâmbătă, iar duminică la sfințirea Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Vânători, pentru ca aceste manifestări religioase să se desfășoare în deplină siguranță.

Totodată, începând cu 26 octombrie a.c. în cooperare Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, jandarmii acționează împreună cu polițiștii în zona Belcești, în vederea punerii în aplicare a măsurilor pentru eradicarea și stingerea pestei porcine africane.

Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine publică, iar în caz de nevoie să se solicite imediat sprijinul acestora.