Un incendiu a izbucnit in această dimineaţă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, au transmit reprezentanții ISU București-Ilfov. Pacienții au fost evacuați la timp și nu sunt persoane rănite.

Incendiului a izbucnit la acoperișul unității, apelul la 112 fiind făcut în jurul orei 7.00. Personalul medical şi cei 7 pacienți care se aflau în noua UPU a spitalului s-au evacuat înaintea sosirii forțelor de intervenție, au declarat autoritățile.

„Primele forţe ajunse la caz au constatat că se degaja fum de la nivelul acoperişului. A fost realizat un dispozitiv pentru stingerea incendiului şi pentru evacuarea persoanelor din interior. În acest moment nu se observă flacără sau fum. Nu sunt persoane rănite”, adaugă ISU.

Ministerul Sănătăţii precizează că incendiul a izbucnit la clădirea nouă a UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar Arseni.

„Ministerul Sănătății este în legătură cu conducerea unității sanitare pentru acordarea imediată de măsuri de sprijin în caz de necesitate”, mai anunţă ministerul Sănătăţii. S-a acționat cu 8 autospeciale de stingere cu apa și spumă, 7 echipaje SMURD, trei de descarcerare şi trei autoscări, mai anunţă ISU.

foto: stirileprotv.ro