Pompierii militari au intervenit ieri la stingerea unui incendiu izbucnit la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au reusit să salveze o clădire administrativă ce aparţine centrului, precum şi casa de locuit din vecinătate.

Potrivit ISU Suceava, militari de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta au acţionat cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi stingerea incendiului.

La sosirea echipajelor flăcările se manifestau violent la o anexă a centrului şi au cuprins ulterior un foişor din curtea alăturată.

Cauza probabilă a incendiului a fost indicată ca fiind fumatul în locuri nepermise.

sursa: Agerpres