Un accident rutier grav a avut loc joi după-amiază, pe Drumul European 85, în localitatea Sascut din Bacău, in urma acestuia rezultând trei raniţi, dintre care unul a ramas incarcerat si a fost extras din autoturism cu ajutorul echipamentelor de descarcerare. Din nefericire acesta este în stare critică.
„La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Punctul de Lucru Sascut şi descarcerarea de la Detaşamentul Bacău. Persoana rănită a fost extrasă şi predată inconştientă echipajului SMURD. În autoturism se aflau trei persoane, care au fost preluate de echipaje medicale din cadrul ISU Bacău, ISU Vrancea, care a intervenit cu o ambulanţă de la Secţia de Pompieri Adjud şi din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a intervenit cu o autosanitară”, au transmis reprezentanţii ISU Bacău.
Conform informațiilor transmise de IPJ Bacău, un conducător auto în vârstă de 53 de ani, în timp ce ieșea de pe un drum lateral pe E85, nu s-a asigurat iar autoturismul condus de acesta a fost acroșat de un autocamion condus de un tânăr de 24 de ani. Din impact au rezultat trei victime din autoturism. Acestea au fost transportate la spital. Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, relatează bacau.net.
Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră.
sursa: bacau.net