In această dimineață, soferii de autobuze ale CTP au refuzat să mai iasă pe traseu. Printre nemulțumirile lor, se numără salariul mic.

De la prima oră, cand ar fi trebuit sa iasă pe traseu, de la CTP au plecat doar autobuzele care transportă personalul medical către Spitalul mobil de la Lețcani. Șoferii solicită un salariu de minim de 4.000 de lei, față de 2.975 lei cât primesc acum salariații cu vechime in muncă respectiv 2.600 de lei, cat au debutanții. Ei mai solicită plata orelor pentru staționarea în garaj, din cauza defecțiunilor tehnice. Șoferii CTP spun ca nu doresc să discute decât cu primarul Municipiului Iași, care este așteptat la garaj.