Iubiți credincioși din Iași și pretutindeni,

Începând din acest an, pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva ar putea fi anulat iar pelerinii ar putea fi așteptați să se închine la Sfântul Mare Mucenic “Mihai de la Iași” în incinta Palatului Roznovanu, loc în care, de-a lungul timpului s-au auzit mai multe rugăciuni decât la Mănăstirea Prislop.

Lăsând gluma la o parte, este evident că încrederea de sine nu i-a fost știrbită de invitațiile pe care viitorul “sfânt” le-a onorat pentru a da cu subsemnatul pe ici pe colo iar în acest moment nu ne este clar dacă “porumbelul” scăpat pe gură a fost sau nu gândit înainte însă este în contradicție cu o altă declarație din șirul celor date în cadrul celei mai recente “radiografii” a administrației ieșene, în care viitorul “Sfânt Primar” spunea că nu a fost chemat la diverse instituții ale statului român pentru a fi premiat în fruntea clasei.

Recunoaștem, umoru-i caracteristic ne-a făcut să zâmbim dar și să mai vărsăm o lacrimă la gândul că, din nou, suntem de râsul lumii…

PS: Pentru cei care au ratat momentul, iată declarația cu pricina:

În final, precizăm din capul locului că acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.