Mai mulți cititori 24iasi au transmis astăzi un apel către ieșenii care vor să plece la mare. Aceștia recomandă evitarea traseului pe podul de la Brăila și folosirea unor rute alternative.
Potrivit acestora, carosabilul este aproape impracticabil și, mai ales, periculos, mai multe autoturisme rămânând suspendate. Se înaintează extrem de greoi iar șoferii au fost nevoiți să aștepte cu orele la coadă.
“Căutați rute alternative, este groaznic. Am așteptat cu orele la coadă iar mulți dintre cei care trec podul, printre care și unii cu mașini inmatriculate în județul Iași, au rămas suspendați sau și-au stricat mașinile pe dedesubt. Nu e normal așa ceva!”, ne-a transmis o cititoare.
Oamenii spun că, cel mai probabil, autoritățile vor decide închiderea circulației pe podul de la Brăila în perioada următoare.
Foto/video: cititori 24iasi