Gheorghiță Epureanu este câștigătorul Premiului I la Categoria “Locuri” în cadrul Concursului Internațional OrthPhoto Awards cu un cadru deosebit care exprimă solitudine și rătăcire.

Fotografia a fost făcută în apropierea Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași, iarna.

„Era destul de frig afară iar prezența zăpezii accentua foarte mult ideea de solitudine și rătăcire. Când am făcut fotografia am dorit să surprind și să arăt acel sentiment de nesiguranță pe care îl poate avea cineva atunci când trebuie să aleagă un drum în viață sau este pus în față unei decizii grele de luat. Cu toții am trecut prin situații dificile și poate nu am avut tot timpul pe cineva să ne sprijine”, a mai spus fotograful.

Gheorghiță Epureanu aabsolvit în 2010 cursul „O Inițiere în fotografie cu Dan Mititelu”, în Iași. Tot in anul 2010 s-a înscris în Clubul Fotografilor – Iași, unde a participat la mai multe expoziții de fotografie colective.

În 2012, a avut o expoziție personală de fotografie la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași.