Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al judeţului Vaslui a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate, pentru salvarea a două persoane căzute într-un siloz pentru cereale, persoane care au suferit un accident de muncă.
La fața locului au fost găsite două victime căzute într-un siloz pentru cereale, una dintre acestea fiind blocată în sistemul de evacuare a cerealelor.
Echipajele de intervenție au pătruns în siloz și i-au extras pe cei doi bărbați, unul dintre aceștia aflându-se în stare de inconștiență. Victimele au fost evacuate și evaluate, fiind începute manevrele de resuscitare respectiv acordarea primului ajutor calificat. Din nefericire, în cazul unui bărbat în vârstă de 61 ani, medicul de pe ambulanța SAJ Vaslui a fost nevoit să declare decesul. Cea de a doua victimă a suferit multiple traumatisme și a aspirat corpuri vegetale. În sprijinul victimei a fost solicitat elicopterul SMURD. După ce a fost stabilizat, bărbatul în vârstă de 59 ani a refuzat să fie preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la o unitate medicală din municipiul Iași. Bărbatul a fost convins cu greu să accepte a fi transportat la spitalul municipal din Bârlad.
“Intervenție a elicopterului SMURD Iași în Județul Vaslui, la Sălcioara, la o fermă de păsări acolo unde au fost înregistrate 2 victime.
1. S. E 61 ani, declarat decedat de către echipajul tip C2 SJ Vaslui aflat în prezența poliției. Politrauma prin cădere de la înălțime ~3m și strivire în siloz de cereale, Traumatism Craniocerebral,Traumatism coloana cervicală. Deces prin asfixie mecanică.
2. C.I 59 ani, conștient. Politraumatism prin cădere de la înălțime ~3 m și strivire în siloz de cereală. Traumatism Craniocerebral cu pierderea stării de conștientă. Contuzie toraco-abdominală. Plagă escoriata regiune abdominală laterală dreapta. Etilism acut. În observație cu aspirație corpi străini de origine vegetală. Refuză transportul cu elicopterul, a fost convins cu greu să se deplaseze la Spitalul Bârlad în prezența echipajului SAJ tip C2″, a detaliat Prof. Dr. Diana Cimpoesu, șefa UPU SMURD Iași.