Explozie intr un bloc de locuințe în această dimineață, in cartier Burdujeni, strada Rarău, Suceava
Sunt prezente la fața locului și se intervine cu 3 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD, cu sprijinul a 2 echipaje SAJ.

Au fost evacuate și s-au autoevacuat persoanele din doua scări de bloc.

Sunt inregistrate două victime, cu diferite traumatisme, preluate de echipajele medicale si paramedicale.

Sunt distrugeri si pagube materiale foarte mari.
O a treia persoana rănită este preluată de ambulanță.
Prefectul județului Suceava se deplasează la locul exploziei.

Update! Au fost evacuate și s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane din două scări de bloc. Trei persoane au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, una dintre ele fiind în stare gravă.

O a patra victima, care a plecat, initial, de la fata locului, a revenit in zona si este preluata de ambulanta SMURD. I se acorda ingrijiri medicale si va fi transportata la spital.

Cauza este în curs de stabilire.

Vom reveni cu detalii!