În această dimineață, Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM) și echipaje specializate, la un accident rutier produs între localitățile Coropceni și Deleni (comuna Ciortești), județul Iași. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, între care, una blocată în interior.

La sosirea echipajelor de intervenție, conducătorul auto și alți doi dintre pasageri plecaseră de la locul producerii accidentului. Cea de-a patra persoană aflată în autoturism a fost extrasă din interior de către ceilalți participanți la trafic. Pompierii militari au asigurat măsuri PSI. Victima accidentului, un bărbat în vârstă de 32 ani a fost preluat de echipajul ambulanței SMURD, după evaluare, acesta fiind transportat în stare de conștiență la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.