La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Costuleni au oprit pentru control, pe raza comunei Costuleni, un autoturism condus de un tânăr, din comuna Costuleni.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar inspecția tehnică periodică a autoturismului și asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie erau expirate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, s-a dispus sancționarea contravențională, conform O.U.G. nr. 195/2002 și conform Legii nr. 132/2017, fiind totodată retrase plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate.