Detaliile tragediei din comuna Golăiești, unde un adolescent de 15 ani a decedat după a fost lovit de un altul, în vârstă de 17 ani, sunt înfiorătoare.

Se pare acesta nu a fost lovit doar o dată de către agresor ci de mai multe ori, fiind trântit inclusiv cu capul de zidul unui bar din satul Cotu lui Ivan din comuna anterior mentionata. Anchetatorii au stabilit băiatul fusese bătut cu pumnii și picioarele. Leziunile craniene i-au fost fatale însă. Astfel, s-a dispus măsura controlului judiciar în ceea ce îl privește pe adolescentul de 17 ani.

La data de 28.05.2025, organele de cercetare penală din cadrul Politiei mun. laşi Sectia 1 Rurală au dispus începerea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un minor în vârstă de 17 ani, sub aspectul comiterii infractiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 1, alin. 2″ lit. b, ¢ C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 3 C.pen.
Prin ordonanta din data de 29.05.2025 s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în vederea efectuării cercetarilor sub aspectul comiterii infractiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 3 C.pen., iar prin ordonanta din data de 29.05.2025 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de prezumtivul autor, retinandu-se în esență următoarele:
În data de 25.05.2025 în jurul orei 19:00, în timp ce se afla pe terasa unui bar situat în mediul rural din judetul Iasi, inculpatul ar fi exercitat violente fizice asupra persoanei vătămate de gen masculin, în sensul ar fi lovit-o cu pumnii în zona capului, cu genunchii în zona corpului şi ar fi izbit-o cu partea stângă a capului, de peretele unitatii comerciale, cauzându-i leziuni la nivelul corpului, precum şi traumatisme craniene.
La data de 30.05.2025, persoana vătămată a decedat în cadrul unitatii medicale, cercetările fiind continuate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstantelor faptice şi descoperirii adevărului judiciar.
Precizăm măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de
procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumtiei de nevinovăție”,
a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, procuror Fânariu Ștefan.

Familia victimei se pregătește acum de înmormântare, după gestul deosebit de a dona organele băiatului către cei aflați în nevoie.

Dumnezeu îl odihnească în pace!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected