În această dimineață, un accident rutier a avut loc pe DN2-E85 în localitatea Horia din județul Neamț în care au fost implicate un autoturism și un biciclist.

În urma impactului a rezultat o victimă, biciclistul, acesta fiind resuscitat la fața locului. Din păcate, manevrele de resuscitare au fost în zadar, cadrele medicale prezente la fața locului au fost nevoite să declare decesul.

“Astăzi, 10 octombrie, în jurul orei 06:50, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2-E85, în localitatea Horia .

Din primele cercetări efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism în localitatea Horia ar fi surprins și accidentat o femeie, de 55 ani, din Horia, care se deplasa pe o bicicletă, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul biciclistului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a transmis sinsp.Ciofu Ramona, purtator de cuvant al IPJ Neamt.