Inspectoratul de Poliție Județean Iași, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează, în perioada 26 – 30 mai a.c., la nivelul județului Iași, activități dedicate evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, ziua de 30 mai fiind dedicată prevenirii consumului de droguri.

În acest context, astăzi, 30 mai a.c., Spitalul Clinic de Urgență București, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Inspectoratul de Poliție Județean Iași – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Asociația ROR și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice au organizat conferința „Drogurile distrug viața”, un eveniment ce face parte dintr-o amplă inițiativă națională de informare și prevenție privind consumul de droguri și alcool în rândul tinerilor.

Evenimentul l-a avut ca invitat special pe domnul Prof. Dr. Radu Țincu, medic primar toxicolog, Șeful Secției Clinice ATI II din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și expert al Agenției Europene pentru Droguri și Adicție (EUDA).

Cu o vastă experiență în tratarea cazurilor grave de intoxicație cu droguri și alcool, Prof. Dr. Radu Țincu a susținut o prelegere interactivă despre efectele devastatoare ale acestor substanțe asupra sănătății și vieții.

Studenții prezenți au avut ocazia să adreseze întrebări și să primească răspunsuri clare, științifice și bine documentate.

Evenimentul a fost moderat de Anna de Hillerin, jurnalist, care a asigurat un cadru accesibil și deschis pentru dialogul cu participanții.

Conferința a avut scopul de a informa tinerii printr-o abordare educativă și responsabilă, într-un context academic și profesionist, contribuind astfel la conștientizarea riscurilor asociate consumului de droguri și alcool.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected