Prezent la Iași cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, premierul Nicolae Ciucă a avut o scurtă întrevedere cu Dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arși din cadrul Spitalului de Copii din Iași. Cu această ocazie, medicul ieșean a fost felicitat pentru aportul adus lumii medicale ieșene și pentru rezultatele deosebite in ceea ce privește replantarea membrelor la copii.

“Am fost onorat să îi strâng mâna și să o felicit pe doamna doctor Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arși din cadrul Spitalului de Copii “Sfânta Maria” din Iași.

Cu omenie, pricepere și multă muncă a salvat destine și a oferit o nouă șansă la viață normală multor copii și tineri.

M-au impresionat empatia și modestia doamnei doctor, dar și devotamentul și tenacitatea de a creste echipa medicală și, mai apoi, de a transforma compartimentul în secție de chirurgie plastică și a-i dezvolta astfel activitatea. Este un exemplu al puterii pe care o au profesioniștii cu har, deschizatori de drumuri în domeniul lor.

Acest efort trebuie să primească susținerea adecvată și mă voi implica personal pentru ca de la nivelul Guvernului să asigurăm finanțarea și dotarea cu instrumentarul și echipamentele necesare Spitalului de Copii “Sfânta Maria” din Iași.

Îi doresc mult succes doamnei doctor în efortul său neobosit de a schimba lucrurile în bine și de a salva vieți!”, a declarat Premierul Nicolae-Ionel Ciucă.