Spitalul Mobil de la Lețcani va fi închis în următoarele zile. Decizia a fost luată în raport cu scăderea numărului de pacienți testați pozitiv ce au nevoie de îngrijire medicală de specialitate.

“Ca urmare a scăderii numărului de cazuri COVID-19 nu vor mai fi internări la Spitalul Mobil de la Lețcani iar unitatea se va închide, urmând a fi predată către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iași. În momentul de față, avem șapte pacienți internați acolo, dintre care cinci sunt îngrijiți pe sector. Aceștia urmează a fi externați, starea lor de sănătate fiind una bună. Ceilalți doi pacienți au nevoie de îngrijire la Terapie Intensivă, astfel încât vor fi transferați la Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” de pe strada Octav Botez, iar unitatea noastră este pregătită în acest sens, pacienții vor fi îngrijiți cu grija și dedicația ce ne caracterizează”, a declarat Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase” Sf. Parascheva” Iași.