Accident cumplit anunțat în această dimineață, la ora 07:40 la Podoleni – DN 15, între Podoleni și Zărnești, Neamț. Un auto ar fi părăsit partea carosabilă, și s-ar fi răsturnat pe cupolă.

Din păcate 2 persoane au fost găsite decedate, potrivit celor de pe serviciul de Ambulanță. După rigiditatea prezentată evenimentul tragic a avut loc azi noapte. Autoturismul a fost observat de echipajul de poliție ce patrula în zonă.

“La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, echipajul de poliție, ce desfășura activități de patrulare, a observat un auto răsturnat pe cupolă, pe un teren agricol, pe Drumul Național 15, în afara localității Podoleni. Din nefericire, echipajul medical care a intervenit la fața locului a declarat decesul a două persoane.În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat s.insp. Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost sustras, în noapte de 16 spre 17 noiembrie a.c., de pe raza județului Bacău.

Totodată, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Piatra Șoimului.

Dumnezeu să îi odihnească!

By admin