La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Iaşi au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru verificarea respectării legislaţiei privind materiile explozive.
Astfel, în urma controalelor efectuate au fost ridicate în vederea indisponibilizării 42 kg de articole pirotehnice, din categoriile F2 şi F3.
Două persoane au fost depistate deţinând articole pirotehnice fără drept. În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.