La data de 4 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 49 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în cursul lunii septembrie 2021, acesta ar fi indus în eroare o femeie şi ar fi încheiat cu aceasta un contract de prestări servicii, pentru executarea şi montarea unor ferestre şi uşi, pentru care ar fi încasat suma de 14.000 de lei, însă nu şi-ar fi onorat obligaţiile.

La data de 5 ianuarie a.c., bărbatul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările sunt continuate.