Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit în posesia unui cetăţean ucrainean o carte de identitate şi un permis de conducere, documente ce s-au dovedit a fi false.

În data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 20.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un cetăţean ucrainean, în vârstă de 49 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor ucrainene, ambele documente având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei în cauză.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

În legătură cu cartea de identitate bărbatul a declarat că a în timp ce se afla în Franţa, a procurat documentul pentru a-şi găsi un loc de muncă pe teritoriul acestui stat. Cu privire la cele constatate în legătură cu permisul de conducere persoana aafirmat că în luna februarie a acestui an, dorind să se angajeze ca şofer de camion, dar deţinea permis de conducere doar pentru categoriile A si B, a procurat documentul prin intermediul reţelelor de socializare de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.