Anchetă DGA vizează modul în care a fost atribuit contractul de organizare a Revelionului. Potrivit unor surse, confirmate de altfel de către reprezentanții Primăriei Iași, cei de la DGA au solicitat mai multe documente ce au la baza achiziție publică a evenimentelor prilejuite de intrarea în Noul An.

În acest sens, Primăria Iași a transmis un comunicat de presă menit “să facă lumină” în acest caz.

“În urma unei reclamații, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au solicitat și au primit de la Primăria Municipiului Iași o serie de documente din cadrul procedurii de achiziție publică a spectacolului „Revelionul Iașului”.

După cum am informat printr-un comunicat de presă din data de 29 decembrie 2022, serviciile de organizare a spectacolului au fost încredințate, printr-o procedură de achiziție simplificată prevăzută de legislația în vigoare, către R & A Events & Concerts SRL-D, pentru o sumă totală de 553.700 lei, fără TVA, care a inclusiv artiști, scenotehnică, cazări, deplasări, taxe etc.

Potrivit contractului menționat, spectacolul a inclus focuri de artificii. Așa cum am anunțat, „în funcție de condițiile meteorologice și tehnice”, evenimentul ar fi putut include și un spectacol de lumini cu lasere și drone.

După semnarea contractului, firma a notificat municipalitatea că, dat fiind timpul prea scurt și întrucât nu erau întrunite condițiile tehnice și meteorologice necesare, nu poate organiza și spectacolul de drone. Ca urmare, suma aferentă spectacolului de drone, de 83.200 lei, fără TVA, a fost scăzută din valoarea contractului și, evident, nu va fi achitată. Restul serviciilor prevăzute în contract au fost onorate”, se arată in comunicatul transmis de catre Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași.