Astăzi, 14.12.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Iaşi – S.C.F.T.S.B. pun în aplicare 24 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și sediile unor autorități publice locale, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în vederea obținerii unui folos necuvenit, uzurparea funcției, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Activitățile sunt efectuate în continuarea cercetărilor în cauza privind constituirea unui grup infracțional organizat cu privire la care a fost emis comunicatul nr. 2 din data de 28.07.2020 și vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcționari din administrația publică locală cu atribuții în domeniul emiterii și urmăririi respectării documentațiilor de urbanism.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași vor fi conduse, în vederea audierii 30 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.Acțiunea beneficiază de sprijinul B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Suceava, S.C.C.O. Vaslui și S.C.C.O. Botoșani, luptătorilor din cadrul SAS Iași, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău și I.J.J. Iași.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.