În cadrul conferinței de presă de ieri de la sediul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru a venit cu noi precizări referitoare la “mărul discordiei” care a agitat spiritele în ultimele zile, cu referire la aderarea României la spațiul Shengen despre care liderul interimar PSD Iași, secretarul de stat în Ministerul Mediului Bogdan Balanișcu a spus că cei mai importanți pași în acest sens au fost făcuți în timpul unei guvernări PSD. Deputatul consideră că Partidul Social Democrat a avut guvernări dezastruoase.

“Domnul Balanișcu a primit un punctaj de la București a unei afirmații pe care eu am făcut-o și care este de bun simț. Eu am spus un singur lucru, anume că o parte din problemele României în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, din ultimii ani-pentru că aceste discuții au apărut în 2010-2011, sunt datorate inclusiv guvernărilor PSD. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în guvernarea PSD dintre 2017 și 2019 dar si că au fost trei guvernări absolut catastrofale pentru România cu omisiuni în zona de Justiție, modificări legislative, cu intenții legislative și guvernamentale pentru amnistiție și grațiere, o atitudine ostilă în raport cu instituțiile europene și cu Bruxelles”, a spus deputatul Alexandru Muraru.

Acesta a mai precizat în cadrul aceleași conferințe că mai mult, aderarea României la Uniunea Europeană s-a făcut în timpul guvernării liberalilor iar eventuală aderare la spațiul Schengen se va face sub același guvern.

“Vreau doar să vă spun că probabil unii lideri PSD nu cunosc istorie politică din ultimii 20 de ani, nu știu cine a afirmat ca PSD a integrat România în UE, vreau să vă spun că tratatul pentru UE s-a semnat de către un guvern PNL iar aderarea la UE s-a făcut tot sub un guvern al Partidului Liberal. La fel, aceste discuții legate de Schengen au loc astăzi în primul rând datorită Partidului Liberal, nu ați auzit prea mulți militând din partea liderilor PSD, asta a fost o obsesie și o dorință a noastră, a Partidului Național Liberal, pe care am repornit-o acum mai bine de un an de zile și eu am toată speranța că pe 8 decembrie România va adera la spațiul Schengen cu sau separat de celelalte țări: Croația și Bulgaria. Știu că aceasta este dorința președinției cehe, având în vedere că va prezida consiliul din 8 decembrie, de a nu avea, cel puțin în această fază, un vot separat pentru România ci să se dea vot în bloc”, a mai precizat deputatul Alexandru Muraru.